Ion TIȚA-NICOLESCU: Arta tradițională și etnologia religioasă, elemente esențiale de identitate românească

DOI: 10.63702/csembe.2025.1.8.12

Cuvinte cheie: creștinism, etnologie, folclor, tradiție populară, ritualuri;

Rezumat:

Satului românesc a folosit dintotdeauna ca mijloc de cunoaștere și de comunicare cu divinitatea, personificarea. Elementele de decor de pe porți, acoperișuri, stâlpi sau pridvor aveau înainte de toate un puternic rol apotropaic în care duhurilor rele le era interzis să intre și să se manifeste în viața familiei. Traiul de zi de cu zi al omului simplu era guvernat de funcționalitate și de credință, în sensul că el, țăranul român, considera că trăiește într-un spațiu liturgic, constituit nu doar de biserică, ci de întreg satul. Din acest motiv există o întreagă teologie, de sorginte creștinfolclorică, în modul de construcție a caselor, de confecționare a costumului popular și în constituirea ritualurilor. Toate acestea reprezintă un mod unic de gândire în care „rânduiala” locală era nu doar componenta cheie de identitate comunitară, dar și una care ține de identitatea noastră ca națiune într-o lume din ce în ce mai globalizată.

Referințe:

1. Aga, V. (2005), Simbolica biblică și creștină. Dicționar enciclopedic, Timișoara, Editura „Învierea”.
2. Bădiliță, C. (2014). Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești, București, Editura Vremea.
3. Burghele, C (2005). Cămașa ciumei, București, Editura Paideia.
4. Ghinoiu, I (1997). Obiceiuri populare de an. Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române.
5. Herseni, T. (1977), Forme străvechi de cultură poporană românească, Cluj Napoca, Editura Dacia.
6. Iagăr, E. (2025, Troița în spațiul comunitar. Artefact ritual, decorativ, București, Editura Pro Universitaria
7. Knapp, R. (2018), Zorii creștinismului, București, Editura Humanitas.
8. Stăniloaie D. (2018). Reflecții despre spiritualitatea poporului român, București, Editura Basilica.
9. Tița-Nicolescu, I. (2024), Tradiții populare și dogmă creștină, scurtă incursiune în sincretismul religios românesc – lunile mai și iunie, București, Editura Etnologică.
10. Tița-Nicolescu, I. (2025). „Tradiția populară și dogma creștină a Ascensiunii”. În G. Păsărin & I. 11. 12. Tița-Nicolescu (Coord.), Sănătatea minții, trupului și sufletului. Salvgardarea elementelor de patrimoniu imaterial prin actualizarea practicilor și obiceiurilor populare (pp. 199–208). Editura Pro Universitaria.
13. Văduva, O. (2011). Pași spre sacru, București, Editura Etnologică.

Data publicării:
01.11.2025

Licență:

This work is licensed under a CC BY Creative Commons Attribution 4.0 International License, which permits any use, reproduction, distribution, self-archiving and citation of the work as long as the authors are credited. The complete bibliographical data of Symbolon Journal must also be indicated, which you can find in the How to cite section on this page. If possible, please also place a link leading to the original publication. Copyright of articles belongs to the authors.